Tradu-mă cum vrei tu!

marți, 10 iunie 2014

frânturi...

       Soarele își filtra lumina slabă printre crengile copacilor doar pe jumatate goliți, făcînd-o să pară mai clară și mai hotărîtă. După-amiaza se anunța frumoasă, fără ploi, numai bună pentru dat cu picioru-n frunze. Cupluri de tot felul se foiau pe străzile orașului, populându-l ca pe un furnicar. În pas alert, un tânăr cobora strada Cibinului spre centru.
Înalt, suficient cât să iasă în evidență, o coamă rebelă de păr blond, mâinile înfipte adânc în buzunarele gecii iar din spate umerii lați trădau deprinderile sportive. Merge acum la pas, cu privirea în pământ, dar ochii cercetau pe sub gene vecinătățile. Se oprește în dreptul casei cu numarul 32 și apasă soneria. Aceasta sună scurt, iar din casă se aud ecouri.
Ușa se deschise iar bărbatul din prag deschise brațele și-l cuprinse pe tânar cu toată puterea.
-       Ce dracu', Tudore! Puteai să suni ... nu știm nimic de tine de 4 zile! Cum a fost? Când te-ai întors?
-       Salve, unchiule! Mama e la ea?... trebuie să-i vorbesc.
-       Da, s-a retras acum câteva minute la ea in seră! Nu știu însă dacă poți să vorbești cu ea acum. De ceva vreme nu-i în apele ei... dacă pot să spun asta cu boala ei. E din ce în ce mai absentă, iar momentele de luciditate sunt din ce in ce mai rare.
Tânărul intră și se opri cu spatele sprijinit pe ușa închisă. Căldura unei sobe cu lemne și dogoarea plăcută a bucătăriei îl făcu pentru o clipă să închidă ochii și să adulmece aerul.
-       Ma Tia face cozonaci! Cu ce ocazie? Ma Tia știe de fiecare dată că vin chiar înainte să știu eu... O să-mi încerc șansa cu mama. Trebuie să am răspunsuri azi, sau cât mai repede.
-       Ah, știi! Fata lui Mitruș a venit acasă pentru un week-end! Am trecut aseară pe la ei. Treci s-o vezi, m-a întrebat de tine...
În drumul său pe coridorul lung si întunecat ce ducea în spatele casei, spre curtea interioară, Tudor se opri un pic, zâmbi ca de aducere-aminte și băgă capul scurt pe ușa bucătăriei:
-       Ma Tia! Să-mi păstrezi puiuțul... să nu-l scoți încă din cuptor!
-       Hei, diavole! E al tău cu totul, că lui unchi-tu îi cade greu la stomac. Mânca-l-ar buna de frumos... știam că vii... luna a fost aseară galbenă de ciudă! Iar maică-ta a oftat într-una.
Dar tânărul plecase deja din dreptul ușii. Curtea interioară a vechii case de boieri suferise din 1922 încoace multe schimbări. Inițial fusese grădină de flori, pe care mama Ma Tiei o îngrijea ca pe un copil mic – cu dragoste si tandrețe. Ma Tia, ea însăși iubitoare de flori, a fost nevoită s-o schimbe în timpul războiului și după în grădină de legume cu care să-și țină copii în viață și sănătoși. Copiii ei însă, cum au crescut și au plecat de-acasă – au dat grădinii întâi destinația de terasă-barbeque, loc de pretreceri și cântări, apoi piscină pentru cei trei nepoți ai Ma Tiei care-și petreceau fiecare zi a vacanței de vară, în care nu erau plecați din Brașov, în oaza de gălăgie și zumzet a casei de la numărul 32, pentru că niciodată nu erau singuri, întotdeauna își aduceau toți prietenii doritori de o bălăceală gratis și de clătitele cu gem de căpșuni ale Ma Tiei.
Acum 5 ani însă, la 3 ani după nefericire, casa a devenit loc de refugiu numai pentru Simona, fata cea mare a Ma Tiei, mama lui Tudor. Avea nevoie de un loc numai al ei în care să-și plângă tragedia și soarta, departe de tot, de lume, de copilul ei, de catedra de care s-a desparțit mult prea devreme, curtea interioară fiind transformată în seră, cu flori multicolore, șevaletul Simonei, chitara lui Vlad, canapele albe și poze, multe poze...Și chiar a fost refugiu, pentru că boala a venit și ea mult prea devreme și a lovit crunt nu femeia, nu mama ci copilul care a rămas cu adevarat singur la doar 16 ani. Bunica și unchiul au fost mereu acolo, dar nu suficient pentru bărbatul care se forma și care avea nevoie de mult mai mult.
Curtea-terasă, închisa acum cu geam, o adevarată sera de flori în toate culorile, avea în centru o generoasa canapea alba, balansoarul bătrânei, șevaletul Simonei și într-un colț, printre ficuși, chitara lui Tudor. Pe masuța de sticla zăbovea o carte deschisa, iar privirea Simonei fixa ușa dinspre casă. Auzise voci, era o intrerupere a gândurilor ei plecate departe.
Tudor intră pe usă, își privi mama cu încredere și hotărâre de data asta – trebuia sa ajungă cumva la mintea și inima ei și isi puse toate sperantele în zambetul cu care aceasta îl întâmpină.
-       Sărut mâna, mama! Ce-ai pictat azi? Zise el apropiindu-se de femeie cu brațele înainte pentru îmbrățișare.
-       Dragu' mamii! Știam că o să vii...
-       O, mamă! Ce bine că te găsesc în regulă, mi-era teama că ... dar totul e OK!
Îi apuca mâinile și le sărută cu foc. Femeia îi cuprinse capul în palme și-l sărută pe frunte, iar buzele și ochii și obrajii ei prinseră dintr-o dată culoare. Ar fi vrut să-i spună multe, dar cuvintele i se opreau pe buze nerostite. A crescut mare, un bărbat frumos și atrăgător, cu siguranță dorit de multe femei. Copilul ei ...

Tudor își sprijini capul în poala femeii iar ea își desfăta privirea cu buclele lui blonde ce-i încadrau fața tânără și ochii lui limpezi. Totul era bine, acum... era bine!
 ………………………………………………………………………………………………………...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu