Deunăzi m-am surprins gândindu-mă la mine. La mine, cea care
sunt și la mine cea care aș vrea să fiu. Fac exercițiul ăsta din ce în ce mai
des în ultimul timp și am văzut că mi-e foarte bine – deci vă recomand cu
încredere să ”serviți” zilnic câte o porție serioasă de ”tu cu tine”! Și mi-a
venit în cap gândul acela cu: ”când a fost ultima data când am dorit ceva numai
pentru mine”…
Și de acolo până la dorințele mele, împlinite sau
neîmplinite, doar gândite și nerostite, doar rostite și rămase acolo, agățate
în neant – a fost doar o nanosecundă! Iar apoi am declanșat apocalipsa…
Prima concluzie a fost că nu mai știu să-mi doresc ceva, că
mi-e foarte greu să formulez ”aș vrea”! Oare de ce? Iar ”AȘ VREA” sună atât de
timid și de neputincios pe langă tovarășul lui ”VREAU”. Ce dracu s-a întâmplat
în viața mea de am uitat cum se face? Dar am știut vreodată? Se prea poate că
am știut, pentru că am realizat câte ceva pe ici pe colo și multe dintre ele au
fost dorințele mele materializate!
Instantaneu au venit apoi peste mine – ca o temă de casă
”supraponderală” de elev prins cu lecția necitită și pedepsit întru eternitate
– toate dorințele mele pe care le-am blocat într-un fel sau altul în ultima
perioadă de timp. Iar apoi mi-am dat seama că am încetat să mai am dorințe mari
în momentul în care ele nu s-au împlinit, iar eu mi le-am dorit în zadar… Am
considerat că e pierdere de vreme să tot îmi doresc ceva ce nu se va împlini
niciodată în viața asta, că eu nu merit, că soarta mea e să fiu ceea ce rămâne
de la ceilalți… și așa am început să ”mor”, puțin căte puțin, odată cu visele
mele!
Am realizat atunci, cât de dezamăgită, supărată, încrâncenată
am fost pe mine și pe cei din jur că dorințele mele nu s-au îndeplinit. Pentru
că la 20 de ani dorințele par atât de aproape, totul se întâmplă mult mai ușor,
iar în timp… pe la 40-50 de ani unii dintre noi (printre care și eu) nu mai
știm să visăm să ne formulăm visele și să ne îndeplinim dorințele. Ce am
gândit, rostit sau făcut greșit în tot acest timp? Unde am pierdut legătura
aceea de încredere cu mine însămi? Ce a dus la moartea prematură a viselor
mele?
Mai jos sunt concluziile la care am ajuns eu. Voi cei care
citiți aceste lucruri nu e musai să vă regăsiți în ele. Poate voi nu ați făcut
lucrurile așa cum le-am făcut eu. Dar, dacă pe undeva, simțiți că și visele
voastre sunt în comă profundă (și voi odată cu ele) poate e bine să vă luați o
scurtă pauză și să vă întrebați serios și lucid dacă nu cumva și voi aveți
aceleași simptome pe care le-am avut eu. Și poate că e momentul să vă treziți
la viață! Eu o fac în fiecare zi de când m-am întors la mine.
1.
Eu nu
mai sunt în aceeași poveste cu MINE!
Nu mai aveam nimic de-a face cu cine sunt eu. În primul rând
pentru că am ajuns să mă identific prin orice altceva decât prin ”Eu sunt”! Și
automat, dorințele mele nu mai sunt conforme cu Realitatea mea. Un bun exemplu
aici ar fi să vă închipuiți un homeless care visează vacanțe în Thailanda! Nu spun că nu e bine să visăm cu ochii deschiși orice ne poate trece
prin cap. Nu e greșit, să ne înțelegem! Dar nici nu poți să ai pretenția să
materializezi așa ceva într-un timp scurt. Sau chiar într-o viață! Și să te mai
și superi pe Dumnezeu că nu te aude! Sau că destinul tău îți este potrivnic…
Să ne luăm deci ceva timp pentru noi. Să ne evaluăm și să ne
cunoaștem. Iar apoi să ne formulăm dorințe astfel încât să căpătăm încredere în
puterile noastre și să ni le antrenăm. Iar când am ajuns aici mi-a venit în
mintea mea de vânzător antrenat în multinațională, că pe vremuri îmi stabileam
obiective Istețe (S.M.A.R.T): Specifice, Măsurabile, Accesibile, Realiste și
încadrate într-un Timp. George T. Doran nu era prost!
Și am stabilit din acel moment să încep un antrenament în
care să pornesc cu dorințe pe 3 nivele. Dorințe specifice, formulate clar și
detaliat, de la accesibil pănă la stele și distribuite uniform pe toată durata
vieții mele, atâta cât o să-mi doresc eu să fie!
2.
Eu nu
mai știu să cer!
De la simpla dorință de ”vacanțe cu prietenii” și până la
”mașină de teren” am aflat că eu nu mai știu să cer lucruri pentru mine! Cine
ar putea să ghicească și să-mi îndeplinească dorințele de mai sus?! Dacă eu
asta cer pentru mine s-ar putea să primesc în scurt timp o ieșeală la curte la
unul dintre amici la un gratar cu mici și bere și o mașinuță de jucărie cu care
să ne distrăm o seară prin sufragerie, făcând zob telecomanda. Ar fi fun, dar
nu acela era visul meu!!!
Cine dracu’ să ghicească ce vacanță cu prieteni visez eu? Sau
ce mașină îmi doresc să rulez prin lume?
Deci, de mâine voi fi mult mai specifică, voi cere Vieții
să-mi aducă acele detalii care mă împlinesc pe MINE! Nu voi mai spune doar
VREAU ci mă voi gândi mereu la visul meu, îl voi completa și îl voi detalia în
cele mai mici amănunte, adaugând energie și vigoare împlinirii lui.
3.
Cu ce
emoții în inimă și în jurul meu îmi chem eu visele la MINE?
Iar
aici profunda mea meditație introspectivă a luat-o razna de-a binelea!
Pentru că am găsit în mine două aspecte pe care nu credeam că
subsemnata le posedă în dotare. Primul a fost: ”Nu cumva sunt o cerșetoare?” Nu
cumva am cerut de foarte multe ori la rând doar pentru simplul motiv că ”Vreau
și eu…” ? Chiar am avut oare nevoie de lucrurile acelea, în acele momente? Sau
am cerut doar să mă aflu și eu în rândul celorlalți care cer iar apoi se plâng
mereu că nu le iese? Sinceră cu mine am recunoscut că da! Și atunci cum să
iasă?... Cum să se împlinească lucrurile acelea pe care doar le-am zis din
gură? Iar apoi mi-am montat nemulțumirea pe suflet ca pe o broșă!
Cel de-al doilea a fost și mai tare! Nu cumva am cerut de
multe ori din lipsă? Cu toate emoțiile negative aferente ei? Adică cu invidie,
furie, dezamăgire, vină, ură. Din toate astea mi-a ieșit ceva. Dar nu mi-a
plăcut ce a ieșit!
Și aici am izbucnit în râs pentru că mi-am adus aminte un
pasaj dintr-o carte citită recent din care vă redau și vouă ce am reținut:
”Dumnezeu nu spune niciodata NU la toate dorințele tale. El spune mereu DA!”
Iar dacă tu îi spui Dumnezeului tău mereu că ești sărac, el niciodată nu te va
contrazice!
Și am stabilit cu mine că voi fi mai atentă la lucrul acesta.
4.
Ce am
făcut eu pentru visele mele?
Pentru
că doar atunci când am făcut lucruri și am fost dispusă să cheltui timp și
energie pentru visele mele, ele s-au și împlinit. Dar la un moment dat nu am
mai făcut mare lucru. M-am mulțumit să invoc și să arunc cu rugi în toate
părțile, dar eu nu am făcut nimic. M-am transformat pe mine în Eminentul
Cerșetor! Și cum era firesc, dorințele mele au rămas doar vorbe-n vânt. Cel
putin până acum…
Și
am hotărât atunci că visele mele îmi vor deveni priorități! Nimic nu îmi va sta
în cale și nici un efort nu va fi prea mare pentru ca ele să se împlinească. Nu
mă voi mai gândi niciodată la ele ”cum ar fi…” ci mă voi gândi la ele ca și cum
ele sunt deja aici și acum. Le împlinesc pe masură ce vă povestesc vouă…
5.
Cât
de constantă am fost în alegerile mele atunci când mi-am formulat dorințele?
Am știut dintotdeauna că atunci cand alegi să mergi pe un
drum, nu te întoarce înapoi! Mergi pe el, să vezi ce e acolo. Dar din ce în ce
mai des dau Universului mesaje contradictorii: aleg să merg către ceva, apoi mă
sucesc și iau altă direcție, după care alta … și alta! Și Universul îmi zice
mereu: ”Măi fată, dar nu te hotărăști și tu odată?! Aș vrea să te ajut, dar de
cele mai multe ori când mă pregătesc să scot în calea ta soluția, tu nu o mai
vrei sau ai schimbat alegerea la 180 de grade! ”
Așa că, cititorule, dacă vrei rezultate și ajutor de la
Univers, Creator, Dumnezeu, părinți, Sfinți sau de la oricine ai tu astfel de
așteptări, primul pas e să iei o decizie și să o menții… asta după ce ai făcut
cu tine, analizele de mai sus! Pentru că dacă te cunoști pe tine, știi ce îți
dorești pentru tine, ai dat la o parte toate reziduurile care nu fac parte din
ce vrei tu și ai formulat clar – sus și tare – dorința ta cu toate detaliile
care o fac a TA, atunci nu văd de ce ai alege altceva în secunda doi! Doar dacă
ești un prost – ca și mine! J
6.
Mai
știu să fiu creativă?
Cândva, demult, eram nestăvilită! Da, pe atunci visele mele
erau la degetul meu mic! In inelul Arrabelei… Și aveam doar 18 ani…Totul era
posibil! Nu exista nici o piedică să nu pot să fac anumite lucruri. Toate erau
doar teste, ca ale lui Hercule, să mă ducă mai aproape de dorințele mele
împlinite. Dar pe atunci citeam ”Cei trei muschetari” și aveam în mine laolaltă
și înțelepciunea lui Athos și puterea lui Porthos, credința lui Aramis și
determinarea lui D’Artagnan. Între timp am citit multe alte lucruri… și nici un
text nu m-a învățat să cresc CREATORUL din mine!
Nici un profesor nu m-a învățat cum trebuie să-mi cultiv
încrederea în mine și în puterea mea. Dar sunt recunoscătoare că tot ce am ales
până acum m-a adus aici, să pot sta de vorbă cu MINE, să mă adun din bucățele
de pe unde m-am risipit, să mă pot vedea așa cum sunt de fapt, oglindită în tot
ce am în jurul meu. Și să fac cunoștința cu Dumnezeul din mine.
Să iau îngrijorarea, disperarea și frica și să mi le fac
batic cu care să mă leg la cap – ca atunci când te apuci de lucru - și să încep
să construiesc zilele mele următoare și visele mele ca un zidar conștiincios.
Iar dacă în timpul muncii mele mă voi mai întâlni cu ele, ca piedici, să le iau
din drumul meu și să mi le fac agrafe cu care să-mi prind părul sau unelte cu
care să zidesc mai temeinic!
Eu așa voi face – am ales! Dacă vi se potrivește și vouă –
luați! Dacă nu, înseamnă că drumul vostru e construit deja luminos sau că
dormiți încă. Nu e nimic rău sau greșit. Eu zic să vă treziți!
7.
Final
conclusion with myself!
Voi face pace cu mine! Nu-mi voi mai fi judecător și călău.
Voi învăța să mă prețuiesc și să mă aduc acasă pe MINE, în fiecare zi. Chiar
dacă nu-mi va plăcea ce voi vedea acolo, voi privi mereu în ochii celor din
jurul meu ca în mine însămi și voi învăța mereu să mă accept și să mă iubesc pe
MINE, cea care sunt! Cu tot cu plus și minus. Voi lua puterea celor 3 și voi
face UNITATE în TRINITATE. Iar dacă voi Gândi, voi Rosti și voi Face, nimic
nu-mi va sta în cale să îmi îndeplinesc EU toate visele.
Pentru
că și Eu sunt ….EU!